O parte foarte importantă în campania Zâmbește România este sănătatea copiilor: ne îngrijim ca informația să ajungă la ei, să aibă resursele necesare pentru a avea grijă de dințișorii lor, fie că acestea se concretizau în periuțe de dinţi, paste de dinţi sau vizite la medicul dentist.
Însă statisticile ne arată că avem încă o foarte mare nevoie de intervenții, nu numai de educație, în mediul rural, acolo unde este cel mai greu de ajuns. Anul trecut, prin campania
Dăruieşte un zâmbet, realizată în parteneriat cu Salvaţi Copiii, am reușit să oferim
tratamente stomatologice gratuite pentru 650 de copii din unele dintre cele mai sărace comunități din România, din comunele Gorbănești, judeţul Botoșani și Dumești, judeţul Vaslui.
După un astfel de rezultat, suntem încurajați să apelăm la aceeași soluție extrem de
simplă, care aduce reușite pe măsura implicării fiecăruia dintre noi.
Ce trebuie să faci ca să te implici:
-
Cumpără în perioada 1-30 iunie oricare produs din gamele Aquafresh®, Sensodyne® și Parodontax® pentru că
1% din valoarea vânzărilor produselor va fi investit în
tratamente stomatologice gratuite și îmbunătățirea sănătății orale a copiilor ce trăiesc în condiții precare din trei comune din
Moldova: Ciprian Porumbescu din județul Suceava,
Vânători Neamț, județul Neamț și Mironeasa, Iași.
-
Cei aproximativ 800 de copii din cele trei comunități au nevoie de tratamente dentare, iar resursele financiare ale familiilor nu le permit vizita la medicul dentist.
-
Fiecare produs cumpărat îi duce cu un pas mai aproape de cabinetul medicului dentist și de un zâmbet sănătos.
De ce să te implici?
- Pentru că ai șansa să faci o schimbare în viața unui copil și să îi aduci un zâmbet sănătos pe buze.
- Pentru că fiecare dintre noi contează. Fii alături de noi!
- Pentru că părinții acestor copii nu au resursele pentru achiziţionarea unei paste sau periuțe de dinți, nici informaţiile necesare pentru o educație corectă cu privire la igiena dentară.
- Pentru că unii copii avut primele dureri de măsele şi nu s-au așezat niciodată pe scaunul unui medic dentist.
- Pentru că vei reuși să ajuți sute de copii să aibă un zâmbet sănătos, așa cum ar trebui.
- Pentru că îți poți cumpăra periuța de dinţi, pasta de dinți, ața dentară sau apa de gură oricând în lunile următoare. Însă doar acum poate face diferența.
- Pentru că netratate, cariile afectează starea generală de sănătate.
- Pentru că 75% dintre copiii între 5 și 13 ani au carii pe dinții de lapte, iar 90% din acestea rămân netratate, fără ca părinții să știe că acest fapt atrage consecințe negative asupra formării și sănătății dinților definitivi, a masticației, a dicției și a stării de sănătate per ansamblu1.
Totodată, potrivit aceluiași studiului Zâmbește România derulat în 2013, 4 din 10 copii au deja carii pe dinții definitivi, iar ¾ sunt netratate.
Ajută-ne să schimbăm această statistică!
Cunoaște comunitățile defavorizate din noul program Zâmbește România – Salvați Copiii, pentru tratamente dentare gratuite.
1Studiul
Zâmbește România pentru evaluarea stării de sănătate orală la populaţia şcolară din România, pe un grup de 6.786 de elevi vârste curpinse între 5 și 13 ani, din 7 oraşe (București, Iași, Constanța, Timișoara, Cluj, Oradea, Craiova), aprilie-decembrie 2013, coordonat de Conf. Mihaela Adina Dumitrache, Disciplina de Sănătate Orală, UMF Carol Davila, București.