Ai grijă de sănătatea dinţilor tăi!

Spală-te pe dinţi de două, maximum de trei ori pe zi
Mergi la medicul dentist în mod regulat
Adoptă o dietă sănătoasă şi echilibrată


înapoi la noutăţi

De Ziua Mondială a Sănătății Orale, parlamentarii români au primit sfaturi despre igiena orală de la copii

20 martie 2013

De Ziua Mondială a Sănătății Orale (20 martie), ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu și deputați precum Roberta Anastase, Valeriu Zgonea, Petre Roman, Ana Birchal, Rodica Nassar, Mihai Sturzu, Raluca Turcan și mulți alții au primit sfaturi despre igiena orală de la delegația ”Ajutoarelor Zânei Măseluță”, formată din 10 copii.

Copiii s-au adresat Comisiilor de Sănătate reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, precum și altor parlamentari, i-au informat despre cei trei pași pentru o bună sănătate orală și i-au invitat să se alăture campaniei ”Zâmbește România”.

Apelul lor a fost însoțit de mesajul transmis de către Victor Geus, General Manager GlaxoSmithKline Consumer Healthcare Central Europe South și de Conf. Univ. Dr Adina Dumitrache. Ambii au subliniat nevoia și importanța educației permanente în privința îngrijirii sănătății orale în România, în special în rândul copiilor. Acest demers va fi continuat în cadrul campaniei Zâmbește România prin programul național de educație cu privire la igiena orală din școli și cu cel de oferire a consultațiilor stomatologice gratuite, ce poate fi accesat pe pagina dedicată - www.zambesteromania.ro/consultatii-gratuite.html.

De asemenea, copiii au cerut parlamentarilor să semneze pentru definiția preferată a zâmbetului la panoul special amenajat pe holul Parlamentului, în faţa şedinţei de plen, printre care: ”Zâmbetul ajută să fii frumos și să te placă fetele”, ”Zâmbetul este ca atunci când cineva îți sărută inima”, ” Zâmbetul înseamnă niște dinți curați, care se ridică până la urechi” sau ”Zâmbetul este un sentiment superb și extrem de elegant”.

Află mai multe despre cum poţi avea grijă de sănătatea zâmbetului tău!

Află mai multe
Află mai multe
Află mai multe
Află mai multe
Vezi lista

Consultaţii stomatologice gratuite

Detartraj gratuit în cabinetele marcate cu iconiţa

IMPLICĂ-TE ȘI

DĂRUIEȘTE

UN ZÂMBET!

Mărci deținute de sau licențiate societăților din grupul GSK. ©2017 aparține grupului de companii GSK sau utilizatorilor licențiați.
Termeni și condiții de utilizare   Politica de confidențialitate   Contact